Iluzia eternității, realitatea efemerității

Tristețea reprezintă elixirul vieții părăsindu-și sufletul, florile acestuia ofilindu-se, în cele din urmă rămânând numai vidul numit agonie. Fericirea reapare în momentul în care îți înțelegi agonia, iar aceasta la rândul ei te înțelege și îți permite să respiri. Și totuși, oare ce este fericirea? Ce este tristețea? De ce ne simțim fericiți, triști sau nostalgici? De ce râdem? De ce plângem? De ce urâm? De ce iubim? Cum este posibil ca dragostea să devină ură și cum este posibil ca ura să devină iubire? Este normal să nu găsim răspunsuri tuturor întrebarilor. Cred că aceasta este una din definițiile generalizate ale umanității,confuzia. De ce suntem confuzi? Poate pentru că suntem ființe raționale. Poate pentru că pentru fiecare răspuns pe care credem că l-am găsit apare o altă întrebare, un alt mister ce pare imposibil de deslușit.

Aceasta este viața. Oamenii se tem de moarte pentru că este un abis necunoscut. Oare de ce nu se tem de viată? Viața, în complexitatea ei este mult mai misterioasă decât moartea. Off… moartea… Oferă-i unui om abilitatea de a citi gândurile.Pune-l apoi într-o încăpere plină cu oameni sau de ce nu, într-o cameră plină cu oameni apropiați lui.Oameni pe care îi respectă, admiră și iubește. Asta pentru a păstra cruzimea la un standard înalt. La sfârșitul zilei își va dori moartea.

Moartea reprezintă deznodământul unei carți. Singurul mod în care acea carte va mai fi vreodată deschisă, iar câteva cuvinte amintite din ea este prin memoria altor persoane despre noi. În momentul în care suntem prezenți pentru ultima oară în amintirea cuiva, apoi intervenind absența noastră, atunci cartea dispare, fiind purificată de flăcările timpului împreună cu noi. Dovedind din nou cât de insignifianți suntem cu toate ambițiile noastre, cu toate dorințele, speranțele, cu toată această luptă pe care o ducem dorind să realizăm ceva. Într-un final foarte putine cărți își vor face loc pe rafturile bibliotecii istoriei, iar în cele din urmă le va veni și lor rândul să fie mistuite de flăcările timpului.

Similar Posts

  • Momente

       În momentul acela ura devenise singura realitate absolută, pe care o înțelesesem pe deplin. O simțeam cum crește precum un parazit, fiind aproape de a atinge apogeul, distrugând orice urmă de dragoste, orice urmă de bunătate din sufletul meu ce devenise deja o ruină. Nu mai exista nici alb, nici negru, nici puritate, nici…

  • Insomnia şi visul

    Simt un fior, mă arde un dor, Întunericul din inimă, lumina din gând, Şi reciprocitatea lor îmi ghidează paşii timizi pe pământ Întunericul este sufocant şi covârşitor…   Cascadele râsetelor copilăriei, Inducerea zâmbetelor şi a nostalgiei O rază de soare îţi luminează faţa, Împreună cu ea revine speranţa.   Un zâmbet meschin ascunde teroarea, Parfum…

  • Tema

    This is a simple description of a universe. A universe of connection and constant learning. Okay, nothing out of the ordinary. Now imagine a universe very different than ours. Smaller, with only one star and one tiny planet, with only 18 people living there, 18 conscious beings wanting to learn the basics of their world,…

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *